Prezentare realizată pentru Opțiunea Smart de Mirela Țîrlea (CESI) 

Tehnologia mediului prezent ne oferă posibilitatea de a ne așterne ideile în imagini ori de câte ori avem ocazia. Un mare plus în acest context este digitalizarea aparatelor de fotografiat cât și cele pentru filmat care se oferă publicului larg pentru experimentarea captării imaginilor în mod personal și particular. În acest amalgam de tehnici de creație duse până la nivelul de perfecțiune este foarte ușor să creăm imagini spectaculoase care să nu spună nimic. Mesajul vine din alăturarea ideilor. Ideile sunt structurate în imagini iar alăturarea lor creează subiectul materialului vizual. Montajul este elementul tehnic ce stă la baza creației cinematografice ce amplifică subiectul și ideea principală a filmului prin alăturarea imaginilor.

Montajul este elementul tehnic prin care cinematografia devine ce-a de-a șaptea artă. Prin simpla descoperire a tăierii peliculei filmul gândește spațiul temporal la fel cum mintea noastră percepe mediul înconjurător prin timp și spațiu.

Percepția asupra materialului cinematografic se creează în principal în jurul montajului. Școala sovietică de la începutul secolului XIX a pus bazele unor teorii elementare în ceea ce privește crearea montajului cinematografic. Un important experiment prin care se atestă revoluționarea cinema-ului în domeniul artei este materialul vizual creat de Leo Kuleșov prin alăturarea unor imagini preluate dintr-un film mut în care ne prezintă portretul fără vreo expresivitate anume al actorului Ivan Mosjukin, asociat cu alte trei imagini în care ne prezintă o farfurie cu mâncare, o femeie moartă și un copil care se joacă. Deși privirea personajului era una fără expresie, spectatorii au creat din această asociere o percepție asupra senzațiilor pe care acesta le avea în derularea materialului vizual. Astfel, emoția lui era una de înduioșare atunci când I se asocia imaginea copilului, de pierdere a ființei iubite cu asocierea imaginii femei, și de foame cu imaginea farfurii. Astfel , în mintea spectatorilor se derula întregul film prin amestecarea detaliilor ce produceau diferite interpretări din asocierea imaginilor care se prezentau particular în idei. Prin acest montaj se crea mesajul.

Pe parcursul anilor s-au dezvoltat în cinematografia universală diferite stiluri de montaj prin care regizorii își personalizau estetica filmului. Astfel, cinematografia americană propunea un tip de montaj ce construia narațiunea filmului.

Tot americanii, prin DW Griffith, dezvoltă și montajul paralel, care face posibil suspansul și acumularea tensiunii.

Eisenstein propunea în școala sovietică un tip de montaj menit să spargă alterarea paralelă a imaginilor prin inserarea conflictului ca declanșator al mișcării vibrațiilor senzoriale.

Francezii și-au axat interesul pe montajul cantitativ format prin asocierea imaginilor ce prezentau scenografii grandioase menite să rupă timpul cronologic și să redea impresia unui spațiu lipsit de măsură, prezent și continuu.

Montajul expresionist, german, miza pe racordul geometric compus din lumină și întuneric, prin care spațiul și timpul se construiau geometric prin prelungirea și acumularea elementelor scenografice.

În zilele noastre, cinematografia universală folosește la baza creației montajului aceste stiluri, singulare sau în diferite asocieri prin care conținutul vizual este amplificat și oferit în conformitate cu așteptările publicului larg. Fie că sunt stiluri diferite prin care ne putem da seama de producția din care materialul filmic face parte, au la bază elemente de creație comune, și anume tipuri de montaj care sunt indispensabile de corelarea mesajului subiectului.