Filmul, atât cel artistic, cât și cel documentar, a preluat elemente și tehnici din toate celelalte arte. La nivel narativ, sursa de inspirație a fost, cel mai des, literatura. Ca și în proză, un film are o temă (care reprezintă încadrarea sa într-un domeniu de interes), un subiect (formularea concretă a temei, care exprimă noutatea pe care o aduce opera respectivă), structură (expozeu, intrigă, desfășurare, moment culminant, deznodământ), motive narative (care pot fi privite ca teme secundare sau auxiliare) și personaje.

Alegerea temei și a subiectului sunt primii pași ce trebuie parcurși pentru realizarea unui film documentar. Tema poate fi orice idee generală care poate provoca suficient interes din partea realizatorilor și a (unor grupuri ale) publicului. Pentru a fi interesantă, de regulă, este nevoie ca ea să răspundă unor preocupări reale, să aibă corespondențe clare cu realitatea și, extrem de important, să includă un conflict intern. Exemple: impactul noilor tehnologii poate fi definit ca temă în forma conflictului dintre vechile și noile stiluri de viață; un documentar științific, despre astronomie să spunem, are ca sursă de conflict neconcordanța între ce se știa (sau ce am fi tentați să credem) și modul în care lucrurile arată conform celor mai recente observații și teorii științifice; o poveste de dragoste își găsește conflictul în interdicțiile sociale sau în incompatibilitățile dintre parteneri; tematica de esență civică are drept conflict intern decalajul dintre principii și realitate, dintre ce e moral și necesar și modul în care arată lucrurile efectiv.

Dacă tema este un enunț general, subiectul trebuie să fie cât se poate de concret. El poate fi exprimat sub forma unei singure propoziții care trebuie să facă trimitere la temă, la noutatea propusă și la personaje. Exemplu: dacă în „Frăția inelului” tema este „Răul este o amenințare chiar și când pare învins”, subiectul poate fi formulat: „Cea mai neînsemnată ființă, un hobbit, se poate dovedi decisivă în lupta contra răului”. Avem marcate aici tema – lupta dintre bine și rău -, noutatea – faptul că în poveste intervin ființe mitologice rar prezente în literatură și folclor (cum sunt hobbiții) – și, totodată, precizarea personajelor.

După definirea temei și a subiectului, pasul următor este conturarea poveștii și a storyline-ului (cele două nefiind perfect similare). Astfel, dacă subiectul poate fi rezumat într-o singură propoziție, povestea sau storyline-ul sunt trepte în dezvoltarea acestuia și cuprind elemente suplimentare, care preiau și descriu elemente concrete ale subiectului, precum schița acțiunii, scurte note de caracterizare a personajelor, alte elemente specifice. Story-ul poate fi dezvoltat în 1-3 fraze și are, de regulă, sub o jumătate de pagină A4 (1000-1500 de caractere).

[custom-related-posts title=”Vezi și” order_by=”date” order=”ASC” none_text=”None found”]